Despre uniunea mintilor separate si despre cum se trage spuza. Daca ai turta, evident.
By · 70 views · Comentarii 
Nu exista exemplu mai graitor, in ce priveste lipsa de uniune a romanilor, decat evenimentele din Romania, de zilele trecute. Eu, de departe, nu ma pot baza decat pe dezinformarea televiziunilor online. Sau pe lipsa lor. TVR-urile, cate or mai fi, pentru care romanii platesc un abonament fortat, nu m-au tinut la curent, fiindca emisia online a fost cazuta, mai mereu. Am urmarit iRealitatea, lucru care m-a enervat la culme; un paradox, daca stati sa va ganditi: pe Realitatea, invitat un personaj complet rupt de… realitate. Mircea Dinescu. Extrem de ingijorat de ce o sa spuna strainii cand o sa citesca head-lineurile iRealitatii, de ieri. Centrul capitalei vandalizat. Surescitat de perspectiva ca putem speria strainii, care, chipurile nu o sa mai vina pe la noi, din cauza asta. Domnule Dinescu, haideti sa facem politica de genul asta impreuna cu ceilalti pensionari, la coltul blocului, nu la televiziune!
Daca strainii nu mai vin la noi, motivele sunt altele: poate o fi faptul ca, luxandu-si piciorul pe partie la Predeal, strainul e nevoit sa isi vanda un rinichi, doar ca sa poata plati spaga doctorului… cine stie? Sau, poate o fi faptul ca, atunci cand incearca sa investeasca intr-o intreprindere in Romania, se vede nevoit sa faca parte-parte cu cine stie ce primar, nu, hai sa nu-i spunem taxa de protectie, ca suna urat; hai sa-i spune parteneriat de comun folos… Sau o fi din cauza ca, DACA scapa netaxat de primar, pe vointa si pe risc propriu, se vede asaltat de zeci de controale de la Garda Financiara, de la Sanepid, de la Garda de mediu si alte chestii din astea care, sincer, nu stiu cui folosesc, pana cand omul nostru isi ia boarfele si se muta in Republica Moldova, Malta sau pe unde il mai duc ochii…
Domnule Dinescu, nu scoateti vinovat poporul roman de lipsa de interes a strainilor fata de Romania! Si chiar nu inteleg de ce anume mi-as face griji pentru straini. N-au fost nicicand extrem de interesati de turismul in Romania, hai sa recunoastem. Nici pe vremea ‘ailalta’, pe care o cunoasteti atat de bine, nici pe vremea astora noi. Tarile vecine si prietene ofera servicii mult mai bune si mult mai ieftine. Asa e? M-as bucura, domnule Dinescu, sa va aud intreband, ingrijorat, de ce nu se poate face, cumva, sa REVINA romanii, plecati pe coclauri, acasa… Sa va intrebati, cu pumnul rezemand barba, ganditor, cum poate face clasa politica sa le ofere cetatenilor romani conditii occidentale, asa incat forta de munca sa nu mai plece de nebuna, ci sa stea si sa produca, pentru ACASA!
De ce nu vin strainii la noi stim, deja. Dar, dupa 20 de ani, tot nu ne-am dat seama de ce pleca AI NOSTRI!
Am citit, astazi abia, un articol superb. Un reportaj pe care tind sa pun mai multa baza decat pe stirile televiziunilor. Un jurnalist/blogger, cred. De mult m-am obisnuit sa vad a doua sursa, pentru informare, de pe bloguri. Pentru ca nu depind politic, de nimeni. Sau, cel putin, asa imi place sa cred. Ei bine, reportajul asta m-a luminat. Nu legat de furtul unui protest, pentru ca nu o sa stim cu siguranta, niciodata, cine a aruncat prima piatra. Pentru ca nu o sa stim niciodata, cu siguranta CINE a transformat un protest intr-o rafuiala personala cu fortele de ordine. Bizar, dar adevarat, in prima zi de proteste am vazut, in fotografii, clipuri de pe youtube si pe la putinele televiziuni cu emisie in online, pensionari. Putini tineri. Cand au inceput bataile, pensionarii intinerisera. Aveau glugi si fulare pe fata. Scandau impotriva guvernului in stil pur ‘suportericesc’…
Ma abat, ca de obicei, de la subiect. Sunt mai obisnuit sa vorbesc, decat sa scriu. In articolul pe care vi-l recomand, apare un fragment al naibii de interesant. Care sintetizeaza, nu doar apropiatul FAIL al protestului, ci si secolele trecutului poporului roman. Cu voia voastra, si a autorului materialului sper, un citat:
E ușor să spui că suporterii sunt de vină, dar protestatarii erau extrem de diverși. Și cei care agitau pancarte, și cei care aruncau pietre. La statuia de la Universitate era un grup de hipioți cu un carton pe care era desenată doar o inimă mare. La Rosetti era un grup de suporteri care spărgeau geamurile unei dacii MAI, iar la zece metri de ei stăteau hipsteri ochelariști anticapitaliști, care opreau mașinile și urlau “Unde mergeți?! Dați-vă jos și protestați!”
O masa de oameni, cu un scop comun, are sanse sa si reuseasca in ce si-a propus. Suntem obisnuiti sa fim divizati si nu neaparat de persoane din afara grupui. Ne divizam de unii singuri, ca asa suntem obisnuiti. Trei principate, trei natii diferite. Trei tipuri de gandire, nici un scop comun. Singura chestie pe care ne leaga este ca suntem toti, de voie, de nevoie, intre granitele aceleiasi tari. Si cum in Capitala trag trenurile din toate colturile tarii, se explica lipsa ‘comunului’ chiar si intre cei care isi doresc ceva in acelasi timp, in acelasi loc. Si asa s-a ajuns ca, in Piata Universitatii, unii sa doresca demisia presedintelui, altii pe a premierului, al treilea grup sa vrea intoarcerea lui Arafat la sefia SMURD iar suporterii sportului rege doar o cafteala, imbracata in haine de protest. Basca, aud interviuri telefonice cu nu stiu ce lider al unuia dintre multele sindicate din invatamant, ca si profesorii vor sa se alature protestatarilor, dar cu alte cerinte! Evident, legate de problemele personale, pe care profesorii le cunosc atat de bine.
Hai sa gandim: daca, prin absurd, multimile astea de oameni s-ar fi pus de acord si ar fi numit o comisie care sa-l si gaseasca pe Basescu cel Ascuns, lista de revendicari ar fi fost atat de pestrita incat nici ca hartie igienica nu ar fi putut fi folosita… Va intrebati de ce Guvernul nu da doi bani pe ce vrea poporul? Poporul nici macar nu stie ce vrea! Guvernul Boc rezista de atata vreme pentru ca nu exista necesitatea dezbinarii si cuceririi. Poporul roman este, deja, dezbinat. Asa a fost de secole si nu vad nici o ameliorare, din pacate…
O, un alt subiect, care mi-a mers la suflet. Mi-a scris Crin Antonescu. Pe mail. De doua ori. Le-am sters, niciodata nu pastrez spamul. Dar mi-a ramas pe creie idiotenia din text. ‘Asta e momentul nostru!’ Nu e ad litteram, bineinteles. Nu mai tin minte textul exact, dar, din lungul email, prin care eram invitat sa iau parte la evenimentele din Bucuresti, eu am inteles ca e mai fain sa ma bag EU la inaintare si sa-mi iau pulane la ureche, ca sa intre Crin in fata, la final. Acum se clatina scaunul! Acum e momentul sa-l hatani si mai tare! Ei o sa cada, si o sa urcam… EU! Pe de alta parte, o armata de deputati au sfatuit populatia sa nu se bage si sa nu se lase influentata, indiferent de cine, in a lua parte la proteste.
O debandada aproape totala, atat intelectual, cat si fizic. Un haos putin controlat, care arata, inca o data, ce suntem.
Suntem trei in unul.
PS: in toata debandada, un singur serviciu si-a facut treaba, calm, profesional. SMURD, de la care a plecat totul…
HAI PA, 2011! LASA-NE!
By · 62 views · ComentariiSe face. Am facut-o si eu, acum doi ani. Anul trecut, nu, nu mai stiu din ce motive. Iei o pagina alba, o imparti in doua si te stradui sa gasesti bunele si relele intr-o anumita chestiune. Sau, de ce nu?, intr-un an intreg.
Sa purcedem, deci.
In ianuarie 2011 am vorbit cu Roscata sa devenim unul. Oficial. Si am inceput ce n-am mai terminat: Luminile rampei.
Februarie a venit cu un contract. Ce treaba buna parea atunci si ce dureri de spate au urmat… dar, in fine, tot raul spre bine si m-am trezit multumit de serviciul asta!
Din martie folosesc jucaria de Xperia mini pro. Si nu ma pot opri din a-l lauda, chiar daca are si partile lui proaste. Roscata a intrat pe romascani.ro, primita cu surle si trambite.
Am mers, pentru prima oara in viata, cu vaporul, in aprilie. In trei zile de vacanta, pe insula Tabarca. Fabuloase. Sa mor eu…
Odata cu venirea primaverii, in mai, am renuntat la Neamtu’. Dupa niste zeci de ani, l-am ingropat.
Iunie m-a gasit pe domeniu propriu, pe care exist si acum. Roscata si eu am parasit romascanii, cu durere in suflet.
In iulie am hotarat sa ‘ne luam’. Din cauza actelor, ‘ne-am luat‘ doar verighetele. Exista si o parte buna in luna asta: am ales AceOnline ca joc principal. In momentul asta, sunt 83 I-g. Cine stie, cunoaste.
Fratele meu, cu sotia si cumnatul au venit in vizita, in august. Tot in luna asta am vizitat Valencia si am avut o discutie extrem de interesanta cu un vanzator, despre sepcile militare europene. Inca nu i-am trimis un chipiu militar romanesc…
Ca orice scolar, am inceput scoala in septembrie.
Am vazut cel mai frumos porumbel, in octombrie.
Mi-a venit ideea infratirii Castallei cu Romanul. M-am lasat pagubas, imedit dupa. Asta era in noiembrie.
In decembrie am scris doua articole. Cu asta de-l cititi acum, trei. Sai fie primite!
Acum stau in fata tastaturii, Jack on the rocks in pahar si urmaresc momentele cele mai importante din ultimii 10 ani, din Spania. In doar cateva ore vom trece intr-un an nou, cica mai bun. Pe de alta parte, analistii sustin cu mana pe inima, pe drapel si pe rosu ca asta a fost doar INCEPUTUL crizei, deci, 2012 o sa fie si mai de rahat. Ce-o fi, sa fie.
Dati-mi voie sa numesc anul care se incheie: Anul Dictatorilor. Dati-va singuri seama de ce.
La multi ani, fericiti. Pana la aia, aveti grija de anul care incepe. Fericire, dragilor!
Aproape de final de an
By · 64 views · ComentariiEsti la varsta in care ai amintirile la tine, inca? Adica nu te parasesc cand vor ele, ci cand vrei tu? Bun!
In urma cu vreo 30 de ani, hai sa nu exagerez, poate mai putin, eram mic, locuind la casa bunicilor de pe tata. La Hacienda, cum ii spunem locului ala, chiar si acum… Paradisul, pentru trei nebuni sub 7 ani… Si iernile, ierni adevarate, cu zapezi care ingropau trunchiurile pomilor din livada. Si cu un iaz, sau balta, ce-o fi fost aia, pe care mergeam, cand ingheta, sa ne dam pana ni se rupeau talpile papucilor comunisti pe care ii purtam. Sub aia, ne impletea mama niste sosoni din lanita, vesnic in acelesi culori: albastru si gri… si-i purtam si ne transpirau picioarele de la caldura. Si mai purtam paltonase, tot facute la norma, ca asa era pe atunci. Sor’mea, imi aduc aminte, avea un paltonas rosu, cu bunghii facuti din motocei, ca la pisici, si cu gluga tivita cu ‘ blanita’ sintetica, neagra. Cred ca avea 5 kile paltonul ala. Si mai purtam caciuli groase, cu urechi, ca sa nu ne pocnesca timpanele de la ger. Si mai aveam, tot de mama impletite, in serile lungi de iarna, in care la TV nu era decat Plenara Partidului, niste fulare de cate doi metri. Si un caine pe care il chema Spic, pe care il inhamam la sania de trei persoane, si pe care il fugaream pe tota intinderea ogorului din fundul gradinii, pe care avea sa rasara grau, la vremea potrivita…
Si mai aveam un bunic, mare doritor de nepoti, care si-ar fi dat si mana dreapta doar ca sa ne vada fericiti. Un bunic care si-a stricat bicla, ca sa ne faca noua masina de curse, cu care ne dadeam, spre valea Ecarisajului, pe trotuar, tipand si chiuind de raguseam… Dar, sa ne intoarcem iarna.
Cand veneam, tarziu, in casa, ne astepta bunica cu ceai fierbinte, sau lapte, si cu caramizi de teracota atunci scoase din rola sobei, de ne puneam picioarele ude pe ele si se uscau instantaneu. Si incepeau sa se dezghete nasurile, curgand incontrolabil, fara sa le putem sufla, ca dureau al naibii, la fiecare atingere, oricat de delicata ar fi fost… si ne bagam, pe urma in patul al’ mare, inghesuiti unul in altul, rupti de oboseala, de la atata alergatura…
Am stabilit, de comun acord, sa mergem ‘ pe balta’, din nou. Prea era zapada mare si gerul in toi, ca sa nu ne dam pe gheata aia neteda si intinsa, pentru noi, cat vedeam cu ochii. Ne deschidea drumul prin zapada, bunicul, sprijinind, din cand in cand, lopata in zapada si facand troienii sa dispara. Bunicul meu era un supererou, putea sa faca asta fara probleme. Cei 300 de metri s-au topit repede ai am ajuns pe malul baltii. Ce nu stiam e ca, pe langa noi, ochiul ala de apa mai era vizitat de pescari, care nu se pot limita la lunile de vara pentru pasiunea lor, ci se arunca si iarna la sfarmat gheata si omatul, in patrate largi, pentru plase. Deasupra lor, pezevenghiul ger a presarat un strat subtire de nea.
Si asa, din trei pitici, de dupa stufaris, bunicul a vazut iesind doar doi. Nu mai vazusem pe cineva intrat sub gheata, pna atunci. Si nici pe fratele meu smulgand fularul, lung si gros, de la gat si sarind pe burta, ca la fotbal, aruncandu-mi mie unul dintre capete. L-ma tinut, cat am putut, cu mainile inghetate, in timp ce vedeam cum se rupe marginea copcii sub greutatea lui, incercand sa o scoata pe sora-mea. O tragea in jos greutatea paltonasului de care v-am spus. E ciudata imaginea unei siluete rosii, care e sub gheata. Am iesit cu bine si din asta, fara ca bunicul sa isi dea seama de ce s-a intamplat. Ne-a vazut doar venind spre mal, uzi leoarca, unii (:D) plangand sau tragandu-si nasul. Ne-a adus in casa si… mai departe, povestea s-a mutat spre el si spre mama, care, ca si in celelalte situatii, a simtit ca ceva nu-i in regula cu puii ei. Dar asta e, deja, o alta poveste…
Si totusi, dupa atatia ani, ramane regretul ca astia mici, adolescentii, inca nu au vazut zapada, iarna adevarata. Si nici sarbatorile de iarna cu nameti si cu nasuri inghetate sau cu mere rosii in obraji. Si nici Craciunuri cu fulgi cat palma sau, daca vreti, cat bulgarii.
Sincer, eu imi doresc sa mai prind asa ceva. Si va doresc si voua, cu ocazia asta, Craciun fericit, alb, plin de traditii si de fericire. Si de pace. Sarbatori fericite, alaturi de cei dragi si de amintiri.
Hai sa fim mandri de noi! Ca numa’ bine facem, oriunde…
By · 154 views · Comentarii 
Bre drajilor, e bine! A trecut si ziua nebuna, aia de 1 decembrie, in care romanii s-au simtit mandri! S-a dus, duca-se…. Mi-ati umplut pagina de facebook cu mesaje de ‘ fii mandru, romane!’, ‘ fii mandru ca esti roman!’, ‘ hai sa ne mandrim cu Romania!’. Mi-ati umplut pagina cu drapele tricolore. Cu taguri peste taguri pe harta Romaniei, pe insigne tricolore si pe imagini cu mesaje patriotice. Bine. Ati fost madri ca sunteti romani. Felicitari. Dupa ce ati fost mandri, ati mers acasa si ati tras un chef, pana dimineata, cu manele ieftine, cu bani si dusmani, la volum maxim, ca asa arata romanul ca e mandru, ati golit scrumierele peste balcon, in buna traditie romaneasca si ati urlat, in gura mare’ sunt mandru ca sunt roman!!!!’. La 3 dimineta. Scuipand seminte si aratand, pofticios, cu degetul si cu alte parti anatomice, spre trecatoarele minore (sic!) care fie se duceau la un chef, fie veneau de la unul.
Faza asta cu ‘fii mandru ca esti roman!’ e o gogorita si mai mare decat aia cu ‘ romanii sunt destepti!’ Nu mai are cine sa ne spuna ca e mandru de noi, asa ca ne mandrim singuri…
Si stiti de ce nu ne spune nimeni ca se mandreste cu noi? Pentru ca nu are motive! Nici in tara, nici in strainatate. Fii mandru ca esti roman, in conditiile in care TOATA Europa ne-ar arata curu’ daca nu ar exista chestiuni de nivel diplomatic. Oriunde, pe batranul continent, romanii sunt asociati cu furtul, spaga, vrajeala, mica gainarie, minciuna, chiulul, bautul+scandalul, masini scumpe cu boxele la maxim, lipsa de civilizatie, lipsa bunului simt si lista poate sa continue.
NU imi e rusine ca sunt roman. NU ma mandresc ca sunt roman, mai ales in strainatate. Dar fac tot posibilul ca CEI CARE M-AU ADOPTAT sa fie mandri de mine, ca roman. Prin faptul ca ma adaptez normelor de conduita de aici, ca am minimul de bun simt, incat sa nu-i scuip seminte celui de la etajul inferior in cap, ca nu ascult muzica la maxim si ca arunc hartia la tomberonul cu hartie si sticla la cel cu sticle. Prin chestiile aste mici, oamenii din comunitatea asta au inceput sa ma priveasca cu alti ochi. Unul m-a intrebat ceva ce m-a ars pe suflet: tu SIGUR esti roman?! Ce sa-i mai spun? Am spus ‘da’, si am lasat persoana sa-si vada de treaba.
Faptul ca nu iau de la munca, absolut nimic, nici macar o piulita, il face pe seful meu sa aiba mai multa incredere in mine. Faptul sa piesele predate sunt mai bune, calitativ, ii face pe cei care le primesc sa aiba incredere in firma noastra, si sa asocieze Romania (prin muncitorii fabricii, adica Roscata si eu) cu un cuvant care nu ne-a descris, pana acum: seriozitate. Faptul ca pot tine usa deschisa doamnei de la trei, care vine incarcata de la magazin, ca ma pot oferi s-o ajut, fara sa se fereasca de mine, faptul ca pot purta o discutie civilizata cu orice alta persoana, ca nu-i scuip, smechereste, trecatorului de pe strada intre picioare si ca nu fac scandal daca cineva imi atrage atentia asupra unui lucru si nici nu sar la bataie. Ca stiu sa spun ‘ va rog’ si ‘ multumesc!’ , ‘ buna ziua’ si ‘ la revedere’ sau ‘ mi-a facut placere!’ , ca mi se raspunde, respectuos si ca mi se zambeste, pe strada, atunci cand salut, ca mi se raspunde cu un zambet, chiar si atunci cand traversez pe unde nu trebuie, si-l fac pe sofer sa ma astepte pana trec, lucru pentru care ii multumesc, ridicand mana…
…asta ma face sa ma simt mai bine, ca roman, nu lozincile ieftine si nici campaniile la biscuiti sau napolitane. Faptul ca putem face in asa fel incat cei din jur sa fie mandri de noi. Sau, macar, multumiti. Ca noi… clar ne laudam, chiar si de unii singuri. De aia miroase a rahat de-o vreme, si nu a trandafiri…
